Chiar daca ati fost aseara rupti de lume, cu siguranta ati aflat cel tarziu de dimineata ce maaare meci a fost. Da, a fost. A fost derby-ul dintre Steaua si Dinamo, cele doua echipe cu traditie din Romania.

Este primul articol de pe blog despre un meci de fotbal si primul articol in care imi oficializez stofa de suporter. Multi dintre voi nu stiti ca merg pe stadion inca din 2004 si ca in liceu ma acoperea bunica-ma ca sa ma duc la meciuri. Iubesc Dinamo de la 4 ani, pe vremea cand din lotul dinamovist faceau parte nume ca Danciulescu, Florentin Petre, Tararache (pe astia doi ii placeam cel mai mult), Contra, Mihalcea, Hildan. Nu intelegeam nimic din ce inseamna fotbal si mai ales, habar nu aveam ce insemna ideea de galerie. Ma bucuram atunci cand il auzeam pe tati urland la cate un gol.

Cu pasiunea pentru fotbal nu m-a incurajat nimeni, ba chiar intr-un timp, cand aveam reactii exagerate la meciuri, ai mei nu ma mai lasau nici la tv, nici pe stadion. Primul ”contact” puternic cu galeria a fost pe 10 mai 1997, cand galeria Dinamo a incendiat peluza stelista, un eveniment care a scris istorie si care a intensificat rivaliatea dintre cele 2 echipe. Atunci am aflat ce fac galeriile si ce inseamna sa iti sustii echipa la bine si la rau. O sa ziceti ca mi-am ales un exemplu prost in acel moment, dar am avut deseori situatii in care ma vedeam sarind garduri alergata de jandarmi pe stadion :). Ideea de suporter mi-a intarit-o si Danny Dayer, cu documentarul ala absolut genial de pe Discovery despre huliganii din toata lumea (nu mai stiu cum se numea).

Al doilea eveniment care a marcat sufletul meu de dinamovist, pe langa victoriile si infrangerile de pe teren, a fost moartea lui Hildan de pe 5 octombrie 2000. Eram fana Florentin Petre dar mereu il lauda tatal meu pe Hildan si copil fiind, mi s-a impregnat ideea de Catalin Hildan, un capitan devotat. Nu vreau sa vorbesc ca sa ma aflu in treaba, pot spune doar ca momentul ala a marcat orice dinamovist si a facut ca galeria sa fie mai unita. Cand se striga pe stadion Unicul Capitan este Catalin Hildan, este pur si simplu #pieledegaina.

In 97 aveam 6 ani si mai aveam de mancat inca vreo 7 pana sa ajung prima data pe un stadion. Primul meu meci pe stadion a fost in 2004 la meciul Dinamo – Manchester Utd din turul III preliminar UCL. Era o onoare ca ajunsesem la un meci ca ala. Atunci am auzit prima oara live DI-NA-MO si am simtit ca acolo imi e locul. Va pot spune si ca in afara de galeria dinamovista, nu am fost in nicio alta tribuna a unei echipe rivale. Acolo am simtit ca imi e locul, acolo mi-am gasit mereu locul.

In liceu crescusem, facusem si ceva fotbal, vedeam cu alti ochi toata treaba asta cu microbistii, blaturile, bataile cu jandarmii, declaratiile conducerilor de la TV, etc. Am incercat, dincolo de mizeriile din vestiar, sa traiesc cu sufletul alaturi de galerie, alaturi de Dinamo, de cele doua culori, de traditie, de istorie. Nu am mers niciodata la meci pentru ca Borcea dansa ca Shakira, sau pentru ca s-a facut nu stiu ce transfer. Am mers pe stadion pentru spectacol.

Ei bine, aseara, spectacolul asta mi-a lasat un gust amar. In afara de meciul mizerabil pe care  l-a jucat atat Steaua, cat si Dinamo (au jucat oribil, nu mai vociferati!), in afara de idiotul ala de arbitru si in afara de scorul ala Nescafe (na, sa folosesc si o gluma in voga), m-a dezamagit spectacolul din tribune. Biletele s-au emis de Steaua si s-au vandut cu 10 lei. Suporterii dinamovisti au dat 21 de lei pe un bilet in peluza. De ce? Pai ca restul banilor s-au dus catre liderii de galerie pentru coregrafie. La meciul cu Rapid de acum 2 saptamani am avut o coregrafie foarte reusita si ma asteptam ca si aseara sa venim cu ceva surprinzator.

Coregrafie am avut, s-a muncit 4 zile la ea dar nu am fost lasati sa intram cu ea pe stadion. Nu avea niciun mesaj jignitor, nimic dubios, doar o panza mare cu ceva vopsea. Pe baietii din Ghencea i-au lasat sa intre cu ce au vrut ei si spun asta pentru ca am avut amici in galeria Stelei care nici nu au fost controlati la intrare. Pe mine m-au pus sa-mi dau si esarfa jos de la gat ca daca aveam vreo bomba acolo, nu puteam pune in pericol derby-ul. La meciul cu Rapid, aceeasi marlanie la portile de acees. Pe mine m-au descaltat, pe rapidisti i-au lasat cu fumigene, petarde si alte obiecte interzise candva de boul ala de Mitica Dragomir.

Noi am fost vreo 6000, impartiti in 2 (nu am inteles de ce) care au cantat dupa cum a batut vantul. Liderii de galerie nu au fost lasati nici macar cu portavoci, in conditiile in care Steaua a avut galeria amplificata cu ceva microfoane in prima parte a meciului, astfel ca, la un moment dat, imi bubuiau creierii in cap. Era un zgomot infernal. Pe langa dezorganizarea totala, m-a calcat pe nervi si dobitocul ala al lor care comenteaza la meciuri. Ziceai ca e pastilat direct, un schizofrenic!

Organizarea pe stadion a fost cea mai proasta parte. Pai ba, pui galeriile ambelor echipe in aceeasi peluza? Separi galeria oaspetilor in 2 si pe unii ii duci lipiti de tribuna I stelista? Numai la noi e posibil asa ceva. Jandarmii (dragii de ei) au fost aseara pe post de ”Ce facem ba in seara asta? Ah, mergem pe National Arena sa vedem meciul. Stam ca momâile in tribune, blocam caile de acces si gata. Ce se poate intampla?”. Ei bine, va spun eu. La intrarea in stadion pe Pierre de Coubertin, 2 indivizi turmentati s-au luat la harta. Toata lumea urla si fluiera dupa jandarmi, baietii stateau rezemati de un gard la barfa. Buuun!

A doua chesie a fost in momentul in care dupa 2-1 pentru Steaua am simtit ca cedez nervos si am vrut sa plec acasa. Nu numai ca nu m-au lasat sa ies sub nicio forma, m-au bruscat si mi-au vorbit foarte urat. Le-am explicat incercand sa-mi pastrez calmul ca ma simt rau si ca vreau sa ma scoata cineva din stadion. Replica primita: Domnisoara, vreti sa nu mai intrati niciodata pe stadion? Ce sunt reactiile astea, nu vedeti ca tulburati atmosfera? Adica… WTF??? Concluzia: poti sa mori pe stadion ca malacii aia cu cagule nu se clintesc de oriunde te-ai afla.

Iesita nervoasa de la meci a inceput telefonul sa o ia razna cu mesaje pe Facebook, SMS-uri, comentarii si alte reactii cu privire la meci. Mai exact, toti amatorii care stau in fata TV-ului, beau bere si mananca seminte s-au apucat dintr-o data sa stie fotbal. Toate gagicile s-au apucat sa comenteze aiurea, in conditiile in care nu au fost in viata lor pe un stadion. Oameni care nu au nicio treaba cu sportul, in general, s-au apucat sa faca recenzii ale derby-ului si sa isi ridice probleme existentiale cu privire la rivalitatile dintre echipe. Fratilor, cand o sa mergeti ani la rand pe stadion pe arsita, pe ploaie, pe ninsoare si o sa suferiti alaturi de echipa (si aici reiau ce am zis mai sus, echipa inseamna traditie, istorie si culori) atunci aveti dreptul sa judecati si sa comentati.

Dupa meciul de aseara cred ca am urlat de cateva ori ca nu ma voi mai duce la meciuri o perioada, ca prea ne agitam pentru niste balerine care stiu doar sa stea cu fundul in poarta 90 de minute. Un lot ca asta nu merita sustinerea nimanui. Dar nu te lasa sufletul. Ca de aia esti SUPORTER, sa strigi Hai Dinamo indiferent de rezultat si sa speri ca la urmatorul meci vei castiga si sa le arati celor 40.000 de stelisti din peluza opusa ca suntem puternici si ca mergem impreuna pana la capat, dincolo de penalty-urile primite pomana, dincolo de banii si de influenta politica a lui Becali, dincolo de tactica ieftina a lui Bonetti, dincolo de momâile numite jandarmi care nu te lasa sa iti exprimi mesajul prin intermediul coregrafiilor.

Am fost trista aseara, sunt constienta ca Dinamo a jucat prost, sunt dezamagita ca nu am putut sa comunicam mai bine (aici vorbesc de cele 2 sectoare separate de jandarmi ale galeriei dinamoviste) dar sunt fericita ca iubesc Dinamo si ca, desi ma agit asa, macar stiu ce inseamna sa fii langa echipa la bine si la rau :).